despre ai mei

mi s-a spus că sunt liantul dintre ei. Pot comunica la fel de ușor și sincer cu fiecare, mai mult, mi-am permis să-mi bag nasul și să-i întreb lucruri delicate tocmai pentru că îmi pasă și dacă nu îți permiți cu ai tăi, pe care îi iubești și cărora le vrei binele, atunci cu cine?

nu văd viața fără unul dintre ei, deși suntem atât de diferiți, dar dacă ne aduni în același loc, ai să identifici ușor că avem aceleași rădăcini. Îmi place familia mea mare și îmi amintesc cu drag de momentele din copilărie...copilăria mea mai mult, fiindcă ei erau deja mari. Fiind cea mai mică, cu o diferență considerabilă față de ceilalți (16 ani față de Dan, 13 ani de Costel, 11 ani de Vică, 10 ani de Ana), eram și cu altă grijă privită.

din păcate amintiri legate de toți împreună nu am, dar separat am beneficiat de atenția lor într-un mod atât de altruist și care a rămas întipărit în codul meu.

Dan: the brainiac, rămâne reperul fundamental al persoanei geniale, care ar fi în stare să învețe continuu și să se depășească, m-au motivat voința și ambiția lui mai ales că făcea ca lucrurile să pară atât de simple.

îmi amintesc că mă ducea la film (Free Willy mi-a rămas în minte, cred că aveam 8 ani), ne cumpăra Fanta când venea de la București (noi luam Frutti Fresh), că mergeam în vizită când stătea în cămin, unde am am vorbit cu unul dintre colegii lui și eram topită fiindcă m-a băgat în seamă un student. Țin minte o petrecere pe care a dat-o la București, când se mutase într-un apartament și unde m-am dus doar să le duc de mâncare, dar am rămas (și am dansat pe Just like Jesse James cu un baiat mai mare, probabil aveam 12 ani) și bineînțeles petrecerile de acasă, mi le amintesc foarte bine, cât de mișto se distrau, ce dj minunat era bro cu stația muzicală improvizată. Și ce imi placea era că mă lăsau și pe mine să stau acolo printre cei mari. De atunci am prins gustul muzicii anilor ‘80-‘90.

știu că repara televizoare, acele tv-uri alb-negru cu tub...țin minte niște cărți de electronică (diode, tranzistori și condensatori) și cât de fascinată eram, încât am încercat să repar și eu un casetofon, la un moment dat...nu a ieșit nimic.

primul computer al familiei a fost asamblat bucată cu bucată de el și nu am cum să uit de pagina specială de internet pe care mi-a creat-o, unde adunam poze cu idolul suprem: Leo DiCaprio (după ce văzusem Titanic).

                                     

Costel the handyman: persoana pe care am putut să mă bazez întotdeauna, am fost sigură că mă pot duce la el cu orice problemă, fiindcă el găsea rezolvare. Mi se părea amuzant că nu se pricepea la matematică, dar a găsit rezolvarea: o avea pe Mihaela.

aparatura lui de fotografiat era fascinantă, întreg sistemul de developare, tăvițele, soluțiile, camera obscură (baia de serviciu bine căptușită cu pături), îmi amintesc întregul proces și detalii simple…developam târziu în noapte când lumea dormea și era mai liniște, iar eu eram acolo, normal. Mergeam împreună să facă poze și îmi vorbea de filtre de culoare și aparate foto profesionale. 

prima păpușă Barbie am primit-o de la ei (Mihaela), Doamne era divină cu o rochie albastră de prințesă... eram atât de mândră.

daar tot Costel a fost cel care mi-a cumpărat primul prezervativ, mi l-a băgat în buzunar și a spus "să știi ce e ăsta!" Mai mult de atât nu am discutat, cred că eram destul de încurcată de situație, dar mi s-a părut foarte mișto. 

 
Vică: veșnicul pasionat de arme și militărie.  

bineînțeles că ne jucam cu grenade făcute din ciorapi, unul într-un capăt al casei, celălalt în celălalt capăt, aveam cazarmă făcută din perne și ne atacam...cu pistoale de jucărie.

îmi amintesc că m-a dus odată la el la școala, m-a lasat cu colegele lui, dar în momentul când a plecat am început să plâng după el.

Vică e cel pe care, dacă l-aș suna în miez de noapte să vina să mă ia din alt colț al țării, ar veni fără să stea pe gânduri, ceea ce s-a și întâmplat odată când a venit să ma ia de la Focșani.

el m-a dus cu scârțâit de roți la banchetul de clasa a-8-a (într-o Lada verde) și tot cu el am plecat într-o aventură de salvarea a lui Costel, undeva prin vestul țării.

Ana: the creative one. Este în același timp, cu picioarele pe pământ și angrenată în jobul zilnic, dar mi se pare că este foarte meticuloasă și atentă la detalii.

sys era salvarea mea, mă lua la București și mă ținea acolo în vacanțele de vară. Îmi cumpără chestii mișto de încălțat, îmi dădea haine și mă lua cu ea la întâlnirile cu prietenii ei șmecheri, gagici nebune și distracții în cluburi, unde trebuia să mint că am 14 ani (oare cât aveam de fapt?!)

sys a fost întotdeauna cu un pas înaintea modei, de acolo am prins și eu curajul de a fi altfel și a mă îmbrăca așa cum imi plăcea si cum simteam. Ea mi-a croit rochia pentru nunta lui Costel, mi-a modificat și reparat haine de-a lungul timpului.

este un orator foarte bun și are un talent incredibil la creat povești. 

cea mai frumoasă surpriză a fost când m-a sunat într-un an de ziua mea și mi-a spus că a trimis cadoul prin curier, moment în care a sunat la ușă și era ea.

astăzi știu de la Dan să le spun celor apropiați că îi apreciez și de ce, de la Costel să fiu modestă și să am grijă de cei dragi (iar el are grijă să-mi trimită cea mai bună dulceață de cireșe amare), de la Vica să trăiesc viața cu intensitate, iar de la Ana să fiu optimistă și creativă.

 

 vă iubesc!