eu

am un prieten imaginar. nu are nume, nu are chip și nici conținut, dar rezistă la presiunile mele. 

 

uneori ia forma unui gând, primește cuvintele mele dragi, pline de semnificații, le potrivește într-un context și îmi zâmbește fericit. alteori acceptă cuvintele mele dure și așteaptă nemișcat să treacă tristețea.  

 

mă lasă să-mi spun grijile, să-mi vărs furia și nemulțumirea. uneori comunicăm, alteori îl pun doar să mă asculte.

 

 de multe ori încearcă să-mi dea sfaturi, dar nu vreau să-l las să conducă în relația asta.

uneori am impresia că ar vrea să mă oprească, să-mi pună lacăt gândurilor pentru că simte când o iau pe arătură. alteori jucăm roluri și inventăm povești.

uneori ne certăm, de multe ori plângem împreună, iar când avem dispoziția necesară, ne luăm peste picior.

 

uneori ne înțelegem numai noi glumele și aberațiile, deprimările și metaforele vieții. alteori e doar liniște.

 

 și pentru că are nevoie de un chip, uneori mă uit în oglindă.