făt frumos s-a oprit în gară la Independența

de cele mai multe ori îmi place să vorbesc cu mine, mai puțin despre mine, dar cel mai mult să-i ascult și să vorbesc cu și despre ceilalți.

am preferat să las acțiunile mele să vorbească sau, în timp, să mă las descoperită și plăcută...de obicei nu fac o impresie bună din prima și asta pentru că sunt tăcută și dau impresia că nu mă interesează. 

și cum cel mai bine mă simt când îl pun pe celălalt în evidență, am învățat să pun întrebările potrivite și să-l las să-și înceapă povestea.

norocul meu e că sunt înconjurată de persoane vorbărețe, la modul că nu-i poți opri și culmea nici nu au nevoie de prea multe întrebări...oare cum din toată familia mea eu vorbesc cel mai puțin? s-ar putea să mă înțelegi dacă încerci să închizi și tu o conversație cu "bine mama, mai vorbim" și ajungi să o spui de trei ori până să închizi, fiindcă sigur mai are ceva de spus.

cred că sunt leneșul frazelor, dacă ar fi după mine nu ar exista telefoane, întâlnirile ar fi cât mai scurte, iar discuțiile cu persoanele plicticoase cu care ocazional trebuie să mai schimbi două vorbe și ajungi să nu mai scapi, le-aș înlocui cu o piesă...adică s-ar derula, de exemplu: "ploaie în luna lui martie", în timp ce ele dau din gură.

mi se par stupide discuțiile la piață, sau la coadă sau în taxi..am încercat și eu un "ce bine arată loboda dvs!"...serios?! urma să întreb cu ce o spălați pe cap.

paradoxul este că decând a apărut little miss sun, Soare spune că vorbesc fooarte mult și nu înțelege de unde atâta energie și inspirație…(uneori mă surprinde cât de mult pot vorbi cu ea).

păi cred că e simplu: deocamdată pot să vorbesc orice prostie și să inventez tot felul de povești și chiar dacă le mai amestec, daca poveștile se intrerup dintr-o data (cum s-a întâmplat când eram mici și bunica, aproape adormită, ne spunea povestea de noapte bună, iar la un moment a sunat cam așa: mergea făt frumos prin pădure și s-a oprit în gară la Independența) sau mai scap o frază incorectă, un cuvânt nepotrivit, cântecele incomplete, nu contează, copilul e fericit, nu mă înțelege...dacă le mai asezonez și cu un zâmbet, să creadă copilul că e de bine, am scăpat, dar știu sigur că o educ pentru viitor să vorbească mult, iar eu să rămân cu versurile mele "și noi ne iubeam...în luna lui marte".

N