frumusețea e așa cum o simți

nu m-am considerat niciodată frumoasă. nu acea frumusețe care să-ți taie respirația și la 5 dimineața abia trezită, eventual după o noapte pierdută.

în copilărie aveam sprâncene foarte dese, dezordonate și unite, iar părul avea volum și era greu de aranjat.

 

în școala generală și în liceu am fost cam plinuță, dar aveam alte preocupări, așa că aspectul greutății nu mă interesa.

 

până de curând mă enerva fața mea rotundă și faptul că mă înroșeam, din diverse motive și în diverse situații (surprinzător, nu-mi amintesc când am roșit ultima dată).

 

dar din momentul în care a început să mă preocupe imaginea mea, am făcut eforturi să arăt bine, să am un corp armonios, un aspect îngrijit, părul aranjat, haine frumoase...nu știu dacă cei din jurul meu m-au văzut altfel, dar știu că pentru mine a fost o fugă pentru imaginea perfectă….o imagine pe care la ceilalți nu am cautat-o și nu mi-am permis sa o judec, mai ales că în multe momente din viață, am cunoscut altfel de frumuseți.

             
acum, decând a apărut ea în viața mea, frumusețea are alte dimensiuni, pentru că mă face să privesc mai departe de o imagine în oglindă. știu că pentru ea nu contează dacă sunt aranjată de la prima oră, dacă sunt slabă, dacă îmi stă părul perfect sau unghiile sunt date cu ojă.

 

și am simțit cu adevărat ce e frumusețea în inocenta ei. frumusețea aceea care se reflectă în gingasia ei și în lipsa grijilor, e în gesturi și zâmbet, e în mirosul ei și în ochii ei.

este atât de mare și totuși atât de mică. posibilitățile sunt infinite pentru ea....mă uit la ea când stă lipită cu nasul de geam și e fericită la luminile de afară. pare o lume imensă cu atât de multe de oferit, cu lucruri și oameni frumoși de descoperit...imi doresc să cunoască frumusețea în spatele măștilor perfect fardate și a superficialităților în care ne pierdem zilnic .

și îmi dau seama cât de puțin important este exteriorul față de interior.