raftul de papuci de la intrare

nu sunt rasistă și nici nu am o atitudine xenofobă față de naționalitatea rromă...nu cred că am început bine, parcă ar urma un "dar"

reiau:

în toamnă se împlinesc zece ani de când respirăm aer curat de București.

în 2005, în dorința de a trăi această minunată experiență și de a îmbrățișa oportunitățile oferite de capitală, ne-am aruncat, cu buzunarele goale și câteva vise copilărești, în universul magic al extraordinarului Mic-Paris-București.

necunoscând foarte bine zonele orașului, am nimerit, cu o primă chirie, într-un apartament din Rahova.

apartament dotat cu mobilier masiv din lemn vechi scârțâitor, covoare moderne decolorate și cu miros de pipi de cățel și purici pe post de colegi de cameră, termopane de ultimă generație cu închidere bușită, ramă metalică, la pachet cu vânt și dureri de spate. iarna puneam, ca decor, niște pături în geam, să țină vremii de urât și nouă de cald.

am uitat de ușa de la intrare, căptușită cu un burete acoperit cu piele și cu un sistem de închidere anti-hapciu...cam atât de rezistentă era.

cât despre doamna proprietară, aaaa doamna Radu, ce pot spune...o bomboană de femeie, o bomboană de ciocolată cu termen de valabilitate expirat. împreună cu fiul retardat și fiica isterică, de cele multe ori veneau neanunțați, cereau chiria în avans, iar în momentul în care ne-am mutat cu un etaj mai sus nu am scăpat de blesteme și scandal, mult timp după.

iar despre cartier, pot spune ca e pe aceiași filă de poveste cu arhi cunoscutul Ferentari. îmi amintesc cu neplăcere, dar recunoștință de: tramvaiul 32, unde am scăpat de dubioșii care se apropiau prea mult de femeile singure sau de pungași, de pizza de la tip top, o scârboșenie de lux pe vremea aia, mult prea uleiosă și de cele mai multe ori arsă, de economat, care ar fi trebuit să aibe prețuri "economice", de piața rahova unde se strângeau toți bișnițarii, de shaormerie, un loc infect, dar care servea șnițel și shaorma numai bune și ieftine pentru stomacul gol și de blocurile colorate care arătau ca o fustă tipic țigănească.

am stat 4 ani în Rahova. a fost un test de anduranță fizică și psihică. 

am îndrăznit să fugim de acolo, pentru un cartier în care ne-am permis doar niște vecini gălăgioși, tot de etnie rromă. vecinul de la etajul 7 avea doi copii pe care îi auzeam cum făceau ture dintr-o cameră în alta cum și țipau unii la alții.

 

s-a certat Adi într-o seară cu vecinul și de atunci eram priviți "cu admirație" de fiecare dată când ne întâlneam.

și ne întâlneam aproape în fiecare seară, noi de la muncă, vecinul pe afară, pentru că jobul lui era spartul semințelor în fața blocului.

 

dar Dristorul, căci despre el vorbim a fost așa, ca o vacanță de 3 ani, cam plictisitoare, nu prea am avut provocări.

 

lucrurile s-au schimbat decând ne-am mutat în vârful piramidei...sectorul 1 (am mers pe impare: sector 5, 3 și acum 1). păi povestea aici e cam așa: zona este declarată o zonă protejată, în urmă cu câțiva ani erau doar case, era puțin populată și circulată.

 

de câțiva ani zici că se construiesc blocuri de carton, atât de repede se ridică.

în mod normal trebuie respectată și o limită de înălțime, dar nu aici, nu la noi, nu în viața asta.

 

găselnița constructorului nostru (guess what: de etnie rromă) a fost să numească ultimul etaj pod, deci noi locuim în pod, dar când vreodată mi-am imaginat eu că o să locuiesc într-un pod înalt de 2,7 m și cu o suprafață utilă de 70mp?!

despre vecinii noștri, dragii noștri vecini: o familie cu patru membri: mama, tata, copil 4 ani, copil 1 an și ceva.

 

vecinii noștri cred că sunt surzi. pentru că ei vorbesc țipând, atât de tare încât să-i auzim și noi. vecinii noștri sunt de etnie rromă. vecinii noștri au uși rezistente. pentru că la ei ușile se trântesc, nu se închid. vecinii noștri au alți vecini, tot rromi, la parter și se cred în palat, pentru că trimit mâncarea cu liftul de la etajul 5, la parter. da! da!, chemi liftul și te trezești că e ocupat de farfuria de ciorbă.

 

la etajul 5 unde stăm noi, sunt 6 apartamente din care unul este gol si trei sunt ocupate de vecini rromi. care culmea se cunosc între ei și culmea au copiii și culmea au impresia că tot etajul este al lor.

vecinii noștri au fusul orar undeva GMT - 4. pentru că ei abia la ora 12 după amiaza se trezesc și intră în casă pe la 11 noaptea țipând și alergând pe hol.

 

vecinii noștri rromi au joburi importante: lucrează pe teren, din când în când schimbă locul unde își așează biroul, în funcție de cum bate soarele, fac ședințe ad-hoc, pe scaune de plastic, cu pachețelul de semințe, mai repară o mașină, mai vând un apartament, mai recrutează noi vecini, se mai sparge o sămânță, se mai pune la cale un proiect.

îi simți după figură: care e project managerul, care e sales manager, care e cu marketing-ul, care face cafeaua.

 

trebuie să specific faptul că vecinii noștri rromi, de data asta sunt ceva mai diferiți față de cei pe care i-am mai întâlnit: au bani, foarte mulți bani, nu știu de unde, ridică blocuri, cumpără apartamente unii de la alții, le vând mai scump și pleacă mai departe.

 

asta îmi amintește de întâlnirea pentru semnarea contractului de vânzare, unde constructorul, de altfel un om foarte simpatic și foarte rrom, ne povestea cum se trezește el la ora 12, face un duș, se îmbracă frumos, ia nevasta, merg la mall în băneasa, la gucci, dolce și care mai e, mai o cumpărătură, mai un restaurant, mai o plimbare cu bmw-ul și iată cum îi trece ziua.

 

si eu eram acolo să semnez pentru un apartament la care voi plăti 30 de ani rate și pentru care mă voi trezi la 7 dimineața, nu pentru a merge la mall ci pentru a munci.

dar vecinii nostri sunt foarte curați, cum știu asta? pentru că ei stau cu ușa deschisă la intrare, dau cu aspiratorul cam la două zile și miroase tot timpul a soluție de șters pe jos.

pentru că mă trezesc surprinsă când deschid ușa și văd suportul de rufe, comoda cu haine și raftul de papuci, toate înșiruite la ușa noastră.

ei vânează clienți. 

noi vânăm vecini noi, buni, probabil nu la fel de buni ca ei. mă și văd cu prăjiturele și cu fețele zâmbitoare postați în fața ușii, să primim o urmă de speranță, poate poate vor vinde vecinii noștri rromi (sperăm nu la alți vecini rromi), cu care nu am nimic personal.

 

când dispare raftul de papuci de la ușă, știu că urmează să vină cineva la vizionat.

l-a sunat un potențial pe Adi, pentru un feedback legat de bloc si de vecini, avea o reținere că sunt vânzătorii rromi: pfff! asta să fie o problemă?! păi ne facem noi agenți și vindem și pielea de pe urs, numai să-i "ajutăm" pe vecini să atingă targetul pe anul ăsta.

și nouă să ni se îndeplinească visul: să fie liniște!! până atunci trăim fericiți lângă și cu vecinii noștri rromi

 

nu sunt rasistă și nici nu am o atitudine xenofobă față de naționalitatea rromă.