pentru tine, suflete

nu te cunosc, desi am sentimentul ca te stiu de o viata. suntem facuti din aceiasi materie si totusi eu, astazi m-am trezit, m-am uitat in oglinda si sunt vie. dar tu ai pierdut lupta asta. nu din cauza ta. stiu, e absurd si stupid. 

probabil ratacesti in cautare de raspunsuri. ai vrea sa plangi, sa atingi pamantul, sa iei in brate pe cineva. 

sa te trezesti la tine in pat, in casa ta, cu parintii tai, cu prietenii, cu lucrurile tale si sa realizezi ca a fost doar un vis. sa respiri.

am plans pentru tine, asa cum au facut-o mii de oameni. 

am ascultat, am citit si recitit toate stirile, articolele, marturiile.

nu pot sa ma opresc, macat atat mai pot face pentru tine.

mi-e rusine sa spun: "gata , am vazut destul!", pentru ca meriti ca lumea sa fie constienta, sa stie despre tine, despre chinul prin care ai trecut.

si eu ascult muzica pe care o asculti. iti inteleg frustrarile, furia, nedreptatile, inteleg strigatele de adevar urlate pe niste versuri.

intuiesc sufletul tau nelinistit, dar totusi decent, protestand asa cum stie mai bine, prin muzica...

ce crezi ca ramas in urma ta? teama! la fiecare pas, la viitor, la siguranta copiilor nostri. teama ca oricand poate fi ultima zi. 

nu meritai sa fii calcat in picioare, sa suferi atat de rau, sa ajungi un numar pe o lista.

poate ai fi surprins cata lume s-a mobilizat pentru tine. stiu, te intrebi, cu ce rost acum? 

de ce a trebuit sa fii tu cel sacrificat? 

ai pierdut ani, pe care meritai sa-i traiesti, sa razi, sa plangi, sa te bucuri, sa visezi si sa faci tot posibilul sa implinesti visul, sa mergi la ce concerte vrei, sa ai o familie.

cu ce esti tu diferit de mine?

ca la orice tragedie, o sa purtam cicatricile alaturi de supravietuitori, toata viata. si tot nu se vor compara cu cicatricele tale. 

cat valoreaza o viata? cat a valorat viata ta?