ne vedem prea rar

de curand ne-am intalnit. ultima oara cand am iesit cu fetele a fost in Aprilie. astea sunt intalnirile de care spuneam ca pot sa le numar pe degete.

niciodata nu e timp suficient sa povestim tot ce avem pe suflet. si de fiecare data promitem ca o sa ne vedem mai des, de putine ori se intampla insa, sa ne sincronizam.

ne stim de mai bine de un deceniu. uneori am sentimentul ca le cunosc atat de bine, le pot intui fiecare gest, vorba, traire, alteori simt ca nu le stiu deloc.

am trecut prin multe impreuna. si bune si rele. ne-am transformat, poate prea mult, pe ici pe colo am pierdut cateva lucruri esentiale, dar totusi ceva ne tine impreuna.

imi amintesc de vremurile cand stateam cocotate in varful patului, cu o cafea si vorbeam ore intregi fara sa epuizam subiectele. am locuit cu Andreea cativa ani, eram aproape zilnic impreuna, acasa si la facultate, imparteam plicul de supa instant si mancarea pe care o trimiteau parintii de acasa.

mult timp m-am intrebat cum de a acceptat sa plece dintr-un apartament care arata bine si unde statea cu prietenele din orasul natal si sa se mute in Rahova, intr-un apartament cam oribil, cu o colega de facultate cu care se stia de cateva luni.

dar a fost chimie, fizica, matematica, nu stiu care a functionat, pentru ca ne-am inteles foarte bine si cum nimic nu e intamplator, nici relatia noastra sigur nu e.

cat despre Dana, ea era la polul opus si la inceput parea ca nu avem multe lucruri in comun. prietenia noastra a inceput cu ea la Ramnic eu la Galati, dupa aia amandoua la Galati, eu la Bucuresti ea la Galati, iar acum suntem amandoua in Bucuresti.

eram destul de diferite, dar aveam chestii in comun, acele lucruri ceva mai profunde, care treceau de imaginea de suprafata, care ne-au legat si ne-au alimentat relatia.

ne-am schimbat mult. e interesant cum s-au transformat relatiile dintre noi. eu prietena cu Dana, eu prietena cu Andreea, Dana si Andreea nu se stiau, cred ca s-au cunoscut la Galati, daca imi amintesc bine, apoi au locuit si ele impreuna o vreme, iar acum Dana este nasa de cununie a Andreei si nasa de botez a Sofiei.

mi-e greu sa definesc o prietenie. eu stiu sigur ca nu sunt o prietena buna, sunt foarte dificila si uneori uit sa ofer sau sa intretin relatiile. totusi ele ma cunosc si ma accepta. uneori am impresia ca ma cunosc mai bine decat reusesc eu sa arat. dar in acelasi timp realizez ca este in regula daca nu vorbim chiar in fiecare zi, sau daca ne pierdem in agitatia si tumultul vietii si mai uitam informatii pe drum. e ok pentru ca in momentele rare cand ne vedem, ne reconectam. ne bucuram de succesul fiecareia asa cum suferim cand una din noi nu e bine.

si sunt mandra de ele, chiar daca nu le spun tot timpul. pentru tot ce fac, pentru ca sunt fete cu picioarele pe pamant, cu decizii asumate, pentru ca muncesc sa-si atinga fiecare vis, pentru ca nu uita sa fie decente si pentru ca in toata goana asta pentru o viata mai buna, nu uita de sufletul lor. 

mie imi este greu sa accept oameni noi in viata mea, odata cu maturitatea vine si momentul ala de precautie, cand nu mai ai timp si rabdare sa construiesti relatii noi, cand nu mai e atat de usor sa-ti deschizi sufletul in fata oricui. cand e mai safe sa fii discret. nu stiu daca e bine sau rau, dar poate e mai simplu sa nu ai inca o persoana de neglijat. 

pentru ca inevitabil ajungem sa neglijam prietenii, eu am neglijat pe multa lume, dar la un moment dat ma voi reconecta cu toti.