"bunicii iubesc mai pur şi mai total"

am citit cuvintele din titlu în câteva rânduri scrise de Andrei Pleşu

inevitabil îmi amintesc de bunica mea, cea care m-a crescut, cea pe care în ultimii ani am privit-o cu mai multă afecţiune, iubire şi un simț al grijii şi respectului, ca o răsplată pentru anii în care am fost sub ocrotirea ei.

realizez cât de mult îi datorez şi cât de multă influenţă bună a avut asupra dezvoltării mele ca om matur.

fiecare avem o poveste legată de bunicii noștri, cei care ne răsfățau, cei care cu blândețe ne suportau toate obrăzniciile și cu înțelegere și răbdare așteptau să primească un răspuns al afecțiunii lor.

dacă infatuarea și dorința de independență mă fac acum să mă îndepărtez de ideea de a locui cu părinţii, pentru ceea ce au făcut ai mei, că au luat-o pe bunica cu noi la Galaţi, nu pot decât să le mulţumesc. eu sunt cine sunt şi pentru că bunica a fost acolo.

pentru că într-adevăr, bunicii iubesc altfel, eliberaţi de stresul neajunsului, de responsabilitatea creşterii şi educării propriului copil în limitele unor cerinţe sociale, ei doar îşi iubesc nepoţii, fără aşteptări, fără pretenţii.

nu mi-am cunoscut bunicul din partea mamei şi nici din partea tatălui...și cum viaţa se pare că e o înşiruire de evenimente care se repetă, din păcate nici copiii mei nu se vor bucura de unul dintre bunici.

dar pentru mine prezența bunicii materne a fost atât de valoroasă, încât a compensat orice lipsă și îmi amintesc imaginea ei atât de bine, în linii simple, deși uneori mi-ar plăcea să am mai multe detalii, să ştiu cum era sufleteşte, dar prin ochii mei.

ar trebui să înţelegem că cele mai importante lecţii nu vin din zeci de şcoli sau cursuri de parenting, ci din bun simț, din iubire, din afecţiune, din stabilitate şi echilibru sufletesc.

bunica Ioana nu a avut şcoală prea multă, dar de la ea am învăţat să fiu ordonată, am cultivat o pasiune pentru haine şi frumos, pentru că era croitoreasă şi din materialele rămase îmi croia minunăţii de bluze şi fuste, iar de multe ori le gândeam împreună şi mi le modifica după pretenţiile mele.

bunica mea mă lasa să scriu cu cretă pe şifonier, am fost profesoară de română şi matematică până am scorojit lemnul ăla de pe dulap, dar nu m-a certat niciodată.

îmi amintesc degetarele ei metalice pe care le folosea la cusut şi de iernile când torcea la fus. de vizitele lungi ale surorii ei Petrana şi discuţiile lor interminabile.

întotdeauna am suferit că nu am avut bunici la ţară, să mă lase părinţii în vacanţa de vară, pe uliţe prăfuite, când de fapt am avut tot ce mi-a trebuit lângă mine.

bunica m-a dus la şcoală în toiul iernii, fiindcă nu voia să mă lase să merg singură prin viscol.

nu avea şcoală, dar avea poveşti minunate şi răbdare să mi le spună în fiecare seară.

îmi plăcea să dorm cu ea şi preferam să-mi păcălesc părinţii că o să dorm şi cu ei, spunându-i :"hai bunică la casa noastră"

am învăţat să o îmbrăţişez şi să-i arăt ce simt pentru ea, ceva mai târziu, când am înţeles că poţi pierde oamenii dragi pe neaşteptate.

am spălat-o pe spate de atâtea ori şi îmi amintesc de braţele ei slăbite, pielea îmbătrânită şi scobiturile din umeri unde se aduna apă.

am stat lângă ea în ultima noapte şi am văzut cum se îndepărta de lumea asta.

am plâns lângă corpul ei, în miez de noapte, fără să-mi pese de vorbele superstițioase, pentru că nu mă interesau, pierdeam o parte din mine.

am visat-o recent pe bunica lângă mine, într-un moment important, ca o călăuză. casa în care am copilărit, camera noastră şi bunica, cea care mă ajuta să aduc pe lume o viaţă. pentru că ea e acolo şi ştiu asta.

e adevărat că bunicii îşi iubesc nepoţii altfel, mai pur şi aici ar trebui să înţelegem ca părinţi că aştepările noastre nu sunt realiste. noi vrem bunici-conformiști, care să ne asculte, cărora să le lăsăm liste cu ce au de făcut şi bifat pentru copil în fiecare minut, pentru că noi ştim ce e mai bine pentru copilul nostru şi ne enervăm dacă lucrurile nu se întâmplă aşa cum vrem, când de fapt ar trebui să lăsăm bunicii să fie aşa cum sunt şi simt, cei care iubesc pur, aşa cum au nevoie copiii, cu răsfăţ, fără limite...şi atât