I say a little prayer

if there is a God of Project Managers, well now it’s time to show up!!

am un anume PM în minte, să nu greșești adresa:  Sr Regulatory Project Manager aka a relaxed husband once upon a time, now a workaholic zilla.

nu știu dacă există termenul ăsta, dar you get my point. Cine este cu nervii întinși la maxim?? și de ce eu am început să gândesc jumătate în engleză? cealaltă jumătate oricum se odihnește…fiindcă suntem stresați, Doamne ai milă de nevestele care mai au câteva zile până la go-live-ul proiectului de reglementare bla bla……. pe care nici măcar nu-l înțeleg, dar transpiră acolo cu fiecare ședință și inflexiune a vocii și cuvinte noi învățate (nu toate ortodoxe), nervi, deadline-uri, panică.

mda…nu doarme, nu mănâncă, vorbim pe același subiect de mai multe ori, îmi pune aceleași întrebări, de fiecare dată cu altă mirare asupra răspunsului, îmi vorbește în engleză, de cele mai multe ori mă trezesc că vorbesc singură, sau că trebuie să repet ceva ca să mi se răspundă, dar cel mai rău e că nici nu realizează cât de stresat e. 

este foarte serios când lucrează, concentrat, nu ridică nasul din laptop, pot să i-o aduc pe Sofia Vergara că nu ar observa (hm…mă îndoiesc totuși)… îi aud doar vocea și îi mai văd mâna când bate în perete că e prea multă gălăgie.... am început să simt când urmează o ședința importantă, cu o săptămână înainte toate merg aiurea, se plimbă prin casă, clar e sfârșitul lumii, "o să fie nasol, nu merge nimic, de data asta nu mai scap". 

ne întâlnim dimineața când se trezește, după doar câteva ore de somn și alea proaste, posibil să spunem un "bună dimineața" și ne mai întâlnim seara, un pic mai relaxat, depinde de cum a fost ziua. Mă întreabă: “eu am mâncat azi?” “ce am mâncat eu azi?” “copiii de cât timp sunt plecați?” “dar tu când ai venit?” “ai fost plecată?” “pantofii ăștia sunt noi?” 

 - nuuu iubitule, sunt vechi, nu am avut când să-i port! - uneori merge faza asta.

sunt zile (rare) când vin doi maaaxim trei curieri și încerc să fac cât mai puțin zgomot, dar nu știu cum se întâmplă, că pe ăștia îi aude și când cred că am scăpat, după vreo 2 ore sunt întrebată: “ce ți-ai mai luat??”

facem planuri și le schimbăm în funcție de gradul de stres  

eu: “facem ceva weekendul asta?”

el “no way! mai am câteva zile până la go live, dacă trebuie să mă loghez sau să răspund la niște mail-uri?!”

în aceeași zi, mai târziu, mă întreabă: “mergem și noi pe undeva în weekend?”  !!! 

adică, chiar nu-mi vine să plec de acasă, la cumpărături și să uit să mă întorc. de cele mai multe ori simt nevoia să merg pe vârfuri, să fac cât mai puțină gălăgie, să fiu cât mai puțin prezenta, dar eu sunt că elefantul în magazinul de porțelanuri și nu îmi iese niciodată, așa că dimineața, de cele mai multe ori aud câte un oftat lung, după ce scap ceva pe jos și îmi dau seama că i-am stricat somnul…din nou!!

se întâmplă și lucruri bune în perioada asta, a crescut consumul de vin: alb, roșu și roze.

mă întreb ce o să se întâmple după toată agitația asta? când o să se termine, ce angoase o să mai am? ce o să fac cu un bărbat liniștit, prezent, fără presiuni? oribil.

love you boo (te admir și te apreciez)